ERA Park te invita la patinoar

Categorie: Happenings
Publicat: Marți, 06 Decembrie 2016 11:23
Accesări: 1926
Frigul iernii e tot mai apăsător? ERA Park te scoate la mișcare!

Parcarea centrului comercial s-a transformat zilele acestea într-un mega-patinoar, care îi așteaptă pe orădeni la super distracție!

Întins pe o suprafață de 800 de metri pătrați, „lacul de gheață” este deschis zilnic, între orele 10 și 24, cu o pauză de o oră.

Nu de alta, dar, pentru ca gheața să se păstreze la cea mai bună calitate, este curățată în fiecare zi, între orele 17 și 18.


Prețul unui bilet de intrare este 8 lei pentru copiii până în 14 ani și 10 lei pentru adolescenți și adulți. În plus, cei care doresc să își închirieze patinele plătesc 10 lei.

E important de reținut că la patinoarul de la ERA Park plătești o dată și te dai cât vrei! Tot ce trebuie să faci este să îți pui patinele și să aduci cu tine buna dispoziție, de restul ne ocupăm noi!

De precizat că, pentru a face și mai frumoase sărbătorile bihorenilor, patinoarul va fi deschis inclusiv de Crăciun (25 decembrie) și de Anul Nou (1 ianuarie).